Raluca Olaru, eliminată în primul tur la s’Hertogenbosch

Raluca Olaru, eliminată în primul tur la s'Hertogenbosch
  • Publicat:
  • Actualizat:

Raluca Ioana Olaru, 115 WTA, a fost eliminată, luni, în primul
tur al turneului de tenis de la s’Hertogenbosch (Olanda), dotat cu
premii în valoare totală de 220.000 de dolari, după ce a fost
învinsă, cu scorul de 6-4, 6-1, de rusoaica Maria Kirilenko, locul
28 WTA și favorita numărul 3.

Pentru prezența în turul întâi, românca va primi 1.825 de dolari și
un punct WTA.

Tot la această competiție, Alexandra Dulgheru, locul 32 WTA și a
cincea favorită, evoluează la această oră împotriva franțuzoaicei
Julie Coin, locul 98 WTA, jucătoare venită din calificări.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vești crunte despre prințesa Kate Middleton. Soția Prințului William „nu va mai fi niciodată ca înainte”
Vești crunte despre prințesa Kate Middleton. Soția Prințului William „nu va mai fi niciodată ca înainte”
Nu mai vor să lucreze cu Dan Petrescu! Antrenorul, părăsit de întreg staff-ul alături de care a scris istorie
Nu mai vor să lucreze cu Dan Petrescu! Antrenorul, părăsit de întreg staff-ul alături de care a scris istorie
Bogdan a murit carbonizat după ce mașina pe care o conducea s-a izbit puternic de o cisternă plină cu benzină! Familia îl căuta neîncetat, fără să știe ce se întâmplase, de fapt, cu el: „Să fii bine acolo sus”
Bogdan a murit carbonizat după ce mașina pe care o conducea s-a izbit puternic de o cisternă plină cu benzină!…
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Cum arată acum tânăra care la vârsta de 7 ani cântărea 220 kg. Ani la rând a consumat 10.000 de calorii zilnic
Cum arată acum tânăra care la vârsta de 7 ani cântărea 220 kg. Ani la rând a consumat 10.000 de…
Din ce face bani Monica Gabor în America. Irinel Columbeanu a dat-o de gol: „Nu mai are nicio afacere!”
Din ce face bani Monica Gabor în America. Irinel Columbeanu a dat-o de gol: „Nu mai are nicio afacere!”
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Cât te costă să dormi într-un lan de lavandă. Reacţia unui turist din Polonia ajuns într-un astfel de loc, aflat la Suceava
Cât te costă să dormi într-un lan de lavandă. Reacţia unui turist din Polonia ajuns într-un astfel de loc, aflat…
Cea mai PUTERNICĂ RACHETĂ din lume, lansată ASTĂZI! Urmărește LIVE
Cea mai PUTERNICĂ RACHETĂ din lume, lansată ASTĂZI! Urmărește LIVE
Nora milionarului care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut în noi ipostaze provocatoare!
Nora milionarului care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut în noi ipostaze…
Întâlnire secretă în parc cu ceas de 620,000 € la mână! Două familii bogate și influente ale României au schimbat câteva vorbe departe de ”pereții care au urechi”
Întâlnire secretă în parc cu ceas de 620,000 € la mână! Două familii bogate și influente ale României au schimbat…
PIEDONE zdruncină scena politică din România. Anunțul venit CHIAR ÎNAINTE de alegeri: Îmi pare rău
PIEDONE zdruncină scena politică din România. Anunțul venit CHIAR ÎNAINTE de alegeri: Îmi pare rău
Tinerii stropiți cu acid, urmăriți! Băiatul a povestit totul: Am găsit...
Tinerii stropiți cu acid, urmăriți! Băiatul a povestit totul: Am găsit...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Sunt sau nu în siguranță banii din conturile și depozitele bancare? Explicațiile specialiștilor
Sunt sau nu în siguranță banii din conturile și depozitele bancare? Explicațiile specialiștilor
Norbert Maior, revenire spectaculoasă în Raliul Sardiniei din WRC
Norbert Maior, revenire spectaculoasă în Raliul Sardiniei din WRC
Acte ITP 2024: Ce documente trebuie să ai la tine? E OBLIGATORIU ca să treci testele
Acte ITP 2024: Ce documente trebuie să ai la tine? E OBLIGATORIU ca să treci testele
Cum arată acum mormântul Denisei Răducu. Internauții au fost revoltați pentru că nu avea lumânare aprinsă
Cum arată acum mormântul Denisei Răducu. Internauții au fost revoltați pentru că nu avea lumânare aprinsă
×